La Multi Ani !!

Deobicei nu fac eu post-uri de genul dar astazi isi sarbatoresc ziua 3 dintre cele mai importante persoane din viata mea :x

Alex , Radu si Anda.

De ce sunt ei atat de speciali pentru mine ? Pai pe Alex si pe Radu ii cunosc de 5 ani de acum. Am fost si suntem in continuare prieteni foarte buni,ne-am sprijinit si ajutat in toti anii de gimnaziu ce s-au incheiat din pacate. Am facut toti trei parte din cea mai tare clasa existenta de care sunt convinsa ca ne vom aduce aminte cu totii numai cu placere si cu zambetul pe buze. Desi ne-am despartit toti trei si nu mai suntem in aceasi clasa, petrecem mult timp impreuna. M-am maturizat alaturi de ei doi, am invatat ce inseamna cu adevarat viata, am crescut impreuna. “Aventurile” prin care am trecut toti trei sunt probabil nenumarate, iar certurile dintre noi au fost putine si neinsemnate. Sunt mandra ca pot spune ca ii am permanent alaturi si pe cuvant ca nu-mi doresc sa va pierd prietenia vreodata.

Va iubesc maaaai :* mult de tot. Sper ca “relatiile” dintre noi sa fie vesnice :X

 

Pe Anda am cunoscut-o “mai” recent.. adica in urma cu doi ani de acum. Sunt foarte feiricita ca am avut ocazia sa o intalnesc si sa-mi devina prietena pentru ca este o fata bestiala . Te ajuta de fiecare data cand ai nevoie, nu te judeca niciodata pt hotararile pe care le iei, iar daca are ceva sa-ti spuna, o face de fata cu toata lumea nu pe la spate ca .. altii(altele).

10 August este o zi pe care o astept in fiecare an pentru a le putea spune LA MULTI ANI din toata inima acestor trei prieteni de care nu-mi doresc sa ma despart vreodata.

Sa aveti parte de tot ce v-ati dorit vreodata, de sanatate si de bucurii infinite. Va iubesc :x

 

 

 

P.S. Ohhh daaaa diseara beeem \:D/



6 Luni

Astazi, 06 07 08 Blogul meu implineste 6 luni de la deschidere.

Sincer nu pot sa-mi dau seama cum de a trecut timpul atat de rapid,dar iata ca s-a intamplat.6 Luni.. Dumnezeule! si ce-am facut atata timp ? Oricum.. viata mea s-a schimbat radical in ultimele luni deci oricum pot spune ca am (re)realizat ca viata e al dracu de scurta si trebuie traita din plin.

In aceste 6 luni de existenta a Dark-Daisy.com blog,mi-am facut in primul rand prieteni noi,am invatat foarte multe lucruri importante despre viata si am inceput sa inteleg mult mai multe lucruri decat as fi vrut probabil.

Multumesc din nou lui wh1ck3d deoarece blogul meu arata cum arata datorita lui si lui RaPeRbOy pentru simplul fapt ca m-a vrajit anul trecut cand am intrat prima data pe blogul lui si de atunci am stiu ca vreau sa am si eu unul.

Inca 6 luni si e un an …

Si totusi,parca prea repede trece timpul.



Rusaliile

Anul acesta sfanta sarbatoare a Rusaliilor a cazut pe 15 iunie. Cum probabil multi dintre voi nu stiu exact la ce se refera aceasta sarbatoare o sa postez cateva date luate de pe diferite site-uri pentru a va putea pune la curent cu semnificatiile acestei zile.

Pentru inceput,de la ce provine termenul de “Rusalii” ?

Rusaliile reprezinta sarbatoarea populara care se celebreaza in aceeasi zi cu Cincizecimea, fiind dedicata indeosebi spiritelor mortilor. Crestinii praznuiesc Rusaliile timp de trei zile (in Moldova sau Transilvania), sapte zile (Muntenia si Oltenia) sau opt zile (in Banat). In mitologia romaneasca, Rusaliile – cuvant provenit din latinescul “rosalia“ (sarbatoarea trandafirilor) – sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Imparat. In “Description Moldaviae“, Dimitrie Cantemir numea Ielele “nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi“. Nu se cunoaste originea acestui mit, “iele“ nefiind un nume, ci pronumele personal feminin “ele“, rostit popular. Acest mit a fost suprapus ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor.

Potrivit traditiei, Ielele sunt fecioare frumoase, imbracate in alb, fecioare batrane, spirite sau duhuri rele si locuiesc prin paduri neumblate si neatinse de om, prin vazduh ori prin ostroave pustii. Rusaliile sunt mereu insotite de lautari, danseaza mereu si intind mese pe iarba. Petrec si danseaza mirific, insa muritorii nu au voie sa le vada. Daca sunt zarite de un muritor sau daca, din greseala, cineva calca pe locul pe care au dansat (unde iarba ramane arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, “luat de Rusalii”. Iar de boala Ielelor se poate scapa doar prin descantec ori prin intrare in hora Calusarilor. In unele zone se spune ca Ielele ursesc copiii la nastere si prezic moartea oamenilor. Ca sa se fereasca de duhurile rele, oamenii isi impodobesc locuintele cu leustean, tei, usturoi, dar incearca si sa imbuneze spiritele mortilor cu ofrandele specifice, pe care le ofera in Sambata Mosilor, ce precede sarbatoarea Rusaliilor.

De Rusalii, tinerii taie crengute de tei, cu care impodobesc gospodaria.De asemenea se spune ca tinerele fete numite de parinti Rusalia,Rusanda,Rusandra sau Ruxandra sunt urmase ale ielelor.In popor exista credinta ca Teiul de Rusalii este foarte util: cand ploua vara cu piatra, se arunca afara cate o crenguta de tei uscat, crezand ca astfel ploaia va inceta. Se mai spune ca in noaptea de Rusalii infloreşte feriga si cine o are in casa ii va aduce noroc.

Deci,la multi ani tuturor ce au numele provenit de la Rusalii.. iar pentru cei care cunoasteti o Rusalie :)) Feriti-va ca-s rele… asa spune legenda :-"
P.S.

!!! Tell me happy birthday !

It makes me happy :”>



La Multi Ani si tie

E 1 Iunie. Daca facem abstractie de vot & restu e ziua noastra,a tuturor.

E ziua copiilor,a tuturor copiilor,deci imiplicit si a ta. Nu conteaza daca ai 5 sau 50 de ani. Vei ramane intotdeauna copilul cuiva macar sufleteste daca nu si cu trupul.

Se stie si se cunoaste f bine cazul copiilor generatiei actuale care vor sa se considere deja maturi si uita de adevaratele beneficii ale varstei.Daca as putea alege,as reveni la varsta de 4-5 ani cand incercam cu greu sa merg pe tocurile mamei,sa ii folosesc rujul de un rosu aprins si sa merg cu ea la serviciu. Ma jucam,lund rolul mamei sau al educatorei/invatatoarei vrand sa par ceea ce nu eram dar ce as fi vrut sa fiu.

Daca m-as intoarce la acea varsta as trai cu adevarat clipa. De aceea acum incerc sa nu mai pierd timpul fara rost si sa imi valorific fiecare secunda.

La multi ani voua,tuturor care sunteti mai copii ca mine.La multi ani fratelui meu si voua. La multi ani mie si copilului din mine. Pentru ca stiu ca ma va urma pretutindeni,permanent.